Vinerea Neagră

          Ieri a fost o zi tare tristă în depozitele companiilor care au adus şi pe la noi moda cu reducerile, în aşa-numita Vinere Neagră. A fost doliu, şoc şi groază! Plecau electronicle şi electrocasnicele pe capete! Pritenii legate în timp, sub ocrotirea blândă a prafului, au fost nimicte într-o secundă cu un PIN de card tastat de bolnavii cu febra cumpărăturilor. Vinerea Neagră sau, varianta autentică din State, Black Friday este acea zi din an în care americanii, a căror religie este, cum bine se ştie, Consumul, îşi înlocuiesc tot felul de chestii prin casă, de la laptopuri şi telefoane la electrocasnice mici, medii şi mari. Totul e la preţ redus, astfel încât ajung ăia să se ia la bătaie prin magazine (ieri, la Los Angeles, un diliman şi-a eliminat concurenţa cu spray lacrimogen).
             

Fie ca....

        Oameni buni, vin Sărăbtorile! Prilej pentru ca lumina purităţii să ne inunde subsolurile şi dragostea de semeni să ne sufoce mai abitir ca o pernă umplută cu gâscă ghinionistă.
       Mă grăbesc să trâmbiţez sosirea dracilor de Crăciun şi de Revelion  (până la mesele copioase şi complicaţiile stomacale, până la beţiile în şanţul sărutat de omăt pişat...apar inevitabilii draci creaţi de aglomeraţie, de goana de cadouri şi de alte minunate obiceiuri româneşti)...mă grăbesc aşadar să-i anunţ cu surle şi trâmbiţe pentru simplul motiv că oamenii au început deja să o ia razna.
        

Penibilii tuturor românilor

             Patru arătări celebre şi un copil nevinovat fac reclamă farmaciilor Catena. Este vorba de Arşinel conte de Dolhasca, Plutonierul Sebastian Papaiani Căpşună,  În Vremuri Apuse STELA Amor Estival, acum doar Popescu şi de marea noastră cântăreaţă de cămin cultural, Nico. Plus o fetiţă care n-are nicio vină. Fiecare spot are câte o poveste care se termină apoteotic cu un cântecel…de exemplu, protagoniştii se bâţâie şi zâmbesc tâmp, în timp ce fredonează:

           

Vreau să trăiesc mai muuult (cine nu vrea?)

Vreau să nu mai strănut (ei na! serios?)

O tabletă de iubire vă rooog (???)

O doză de ceva,    (de ce, de ce, de ce?)

Puterea de-a spera (offfff)

Sunt reţeta pentru viaţa ta!!   (What the fuck???)

Farmacia Inimii CA-.TE- NAAaaa.  (pe mine poate că mă doare în cur, nu sufăr din dragoste!)

Ultimul din seria asta de spoturi de mare inspiraţie este atât de ofensator, revoltător, penibil, încât îmi vine să-mi scot puşca cu cacofonie şi lunetă de la naftalină şi să fac prăpăd prin Lumea Reclamelor mioritice. Dar…până la fapte extreme, să vă spun, concret, despre ce este vorba:

Eu nu mai cedez!

             M-am săturat până peste capul girafei să respect normele de conduită în societate. Picătura care a umplut paharul cu mofluzenie este "cedarea locului". Peste tot, noi, băieţii sau, după caz, "ăştia tineri" trebuie să cedăm locul. În autobuz, tramvai, tren personal, la piaţă, supermarket, hipermarket, megamarket!!!
            La mine la serviciu este o a-fumătoare. Adică un ţarc minuscul în care sunt izolaţi fumătorii, respectiv 76,01234% din personalul instituţiei. Ceilalţi se lăfăie ca porcii în restul spaţiului şi pe deasupra mai şi strâmbă din nas când le trece fumuleţul de ţigăruşă pe la rât.  Ei bine, în respectiva cutie în care până şi un căcat ar face cancer la plămâni sunt două scaune jerpelite, donate probabil de vreun biroist simpatizant al mişcării Nicotinii Anonimi de Toate Zilele. Una din micile  bucurii ale vieţii de mofluz pe care o car peste tot după mine este să prind loc pe unul dintre arătările alea de scaune.
            

Ia-l pe NU în braţe!

                Prietena mea este cea mai politicoasă fiinţă din Univers. Pur şi simplu nu poate să le spună NU...altora. Eu am ales-o, aşa că nu pot să mă supăr prea tare. Cum spuneam, îi ajută pe toţi şi le face viaţa mai frumoasă. Aaa, nu vă grăbiţi să mă felicitaţi: prin nu ştiu ce minune, mie poate să îmi refuze categoric berea cu băieţii, meciul etapei, dorinţa de a hali o friptură sau alte "nebunii".

           

Intruşii

         Prietena mea este consternată, stupefiată, înmărmurită şi împietrită: a descoperit un gândac de bucătărie...în bucătărie. Nesimţitul îşi făcea veacul pe lângă frigider - un gândac oportunist care aşteaptă pomană în loc să se ducă la muncă şi să-şi câştige pâinea de zi cu zi. A stat săraca fată consternată la pândă, nemişcată, o jumătate de oră, înramată până-n dinţi: şlap în mâna dreaptă, pantof cu toc în stânga, un balerin de rezervă (în caz că se termină muniţia) în buzunarul de la spate. Într-un final de poveste, demn de a fi cântat de menestreli, alături de isprăvile lui Tristan sau ale Cneazului Igor, eroina mea a ieşit victorioasă: i-a trântit o smetie în cap ordinarului şi l-a trimis la culcare.
     

Hoarda tigăiştilor şi Binoclul lui Gigel

          Se calcă lumea în picioare la inaugurările hipermarketurilor, tot mai dese în ultimii ani. Mi-e tare milă de cei care se omoară pe la cozi pentru alimente. Pe ei îi înţeleg şi îi compătimesc: sigur contează să iei un salam, un pui congelat sau un caşcaval la jumătate de preţ. Nu-i înţeleg însă neam pe cei care dau pumni, coate, ciupesc, bagă dejtele în ochi, calcă, urlă, scuipă, înjură, pentru promoţii la obiecte. Mă uit la ei şi pe cuvântul meu, îmi dau senzaţia că dacă nu pun labele pe obiectul scos la promoţie, viaţa lor se termină brusc. Cel mai proaspăt caz caz vine de la Ploieşti, unde, cu mic cu mare, vânătorii de mocangeli s-au pus la coadă de la orele cinci ale dimineţii.

„Respecta-ţi” Administratorul

       Noul meu administrator de bloc este un oligofren. Tolomac. Irigat la neuroni. Scăpat în groapa cu imposibili. Oi fi şi eu un mofluz, dar administrator mai bou ca ăsta n-a văzut neam de neamul mofluzilor!!!

       

Multiplele beneficii ale Accesului Direct

            Probatoriu: coji de seminţe, popcorn, firmituri de chipsuri, o denivelare în canapea, pe partea stângă. 

-         Onorată instanţă! Sunt canapelist! Recunosc şi regret fapta!

             Sunt un canapelist convins. De fapt, sunt atât de canapelist, încât ridic tolăneala la televizor la rang de artă. O recunosc: m-am format ca o jivină puturoasă care dă în telecomandă mai abitir ca psihopaţii în păcănele (joc extrem de complex cu fructe sau cărţi la care Dorel pierde mulţi bani). Sunt o amoebă care canapeleşte atât de mult, încât a devenit partener de discuţii cu paraziţii de prin căptuşeala atât de iubitei piese de mobilier. Sunt atât de legat de acest loc mirific, încât am învăţat limba tuturor vietăţilor microscopice care mişună pe lângă mine şi-mi şoptesc să mă car dracu’ de pe teritoriul lor şi să mă mai aerisesc.

Şi tu, Batman?

           Orice fenomen are îşi are naşul. La ora asta, fenomenul Ocupaţi Wall-Street şi corespondenţii săi euro (vezi Mişcarea Indignaţilor) au prins de minune la tinerii nemulţumiţi de orânduirea socială, de politica dusă de bancherii scorţoşi şi bonusaţi fără număr, fără număr, fără număr sau de incompetenţa guvernelor. Culmea e, fapt dovedit, că tocmai mesajul maselor este uşor de deturnat - am constatat-o de nenumărate ori după 90' şi noi, carpato-danubiano-ponticii.
           În State, forţele care intră în ecuaţia complexă a spaţiului public sunt însă înzecit mai puternice comparativ cu ce e pe-acilea. Ultimul pe listă e nimeni altul decât...Batman, care a ales să ia atitudine prin vocea unuia dintre creatorii săi , legendarul artist de benzi desenate Frank Miller.

Oul lui Columb

           Pe meleaguri dâmboviţene, promoţia nu-i promoţie. O descoperim cu toţii, fiecare în ritmul lui. Ăla care poate dă o repezeală în partea civilizată de continent (over the hedge, cum ar veni) şi nu se mai leagă la cap cu mall-urile în care piţipoancele de vânzătoare schimbă obosite preţurile la final de sezon. Ăilalţi o învaţă mai greu, pe pielea şi răbdarea lor.

         

Nici cârca nu mai e ce a fost

     Sunt unii pe care te poţi baza indiferent de situaţie. E Mitică, cel care ştie să lucreze cu rigips şi care îţi face o debara de-ţi cad plombele cu doar 30 de lei şi-un Ursus. E domnul George, electrician de geniu, recomandat de o mătuşă: lucrează ieftin şi bine. Nea Dogaru - instalator şi Ilile Pălărie Bagă Nasu-n butelie, fost butelist, actual Dogaru ratat. Aaa...mai e şi unchiu' Vania...stă pe la Panciu şi face vin - pe el îl plasez în altă ligă.
    

Mofluz, la post

            Am intrat din nou în post. Mofluzenie maximă. Un prieten face azi pa ş'patru de ani. El e încă şi mai mofluz (Mulţi ANI!). Şi stăm noi aşa ca doi mofluzi şi constatăm: Ori suntem noi nebuni, ori sunt ceilalţi.

pauză pentru aprofundare

           Cred totuşi că ceilalţi. Altfel, imaginaţi-vă cum ar arăta o Lume umplută cu mofluzi. Concluzie: diversitatea face specia hominidelor să evite complicaţiile inutile!

În Post

        În post îmi trăncăne degetele pe tastatură - e o trăncăneală fără rost pentru că ştiu şi ele că prea multe nu au de spus acum. Oricât te-ai gândi de dinainte la detalii, panglica ori refuză să-şi dea coada, ori foarfeca nu taie, ori şampania dă pe dinafară, ori mai ştiu eu ce dracu se întâmplă. Numai primarii, prefecţii, şefii de regii şi alte câteva cefe de porc, foşti  patroni-tata-lu-codruţ-din-a-2-aB, PRIMA BANCĂ (futu-te în aripă de beizadea mucoasă, eu aveam deja dioptrii cu plus şi stăteam la Cuca Măcăii)...numai ei le au pe astea festiviste.