luni, 14 noiembrie 2011

Şi tu, Batman?

           Orice fenomen are îşi are naşul. La ora asta, fenomenul Ocupaţi Wall-Street şi corespondenţii săi euro (vezi Mişcarea Indignaţilor) au prins de minune la tinerii nemulţumiţi de orânduirea socială, de politica dusă de bancherii scorţoşi şi bonusaţi fără număr, fără număr, fără număr sau de incompetenţa guvernelor. Culmea e, fapt dovedit, că tocmai mesajul maselor este uşor de deturnat - am constatat-o de nenumărate ori după 90' şi noi, carpato-danubiano-ponticii.
           În State, forţele care intră în ecuaţia complexă a spaţiului public sunt însă înzecit mai puternice comparativ cu ce e pe-acilea. Ultimul pe listă e nimeni altul decât...Batman, care a ales să ia atitudine prin vocea unuia dintre creatorii săi , legendarul artist de benzi desenate Frank Miller.
           Acesta a simţit nevoia să vorbească pe blogul său, frankmillerink.com, despre ceea ce, citez, alţii sunt prea politicoşi să spună: Ocupatorii, spune Batman Miller, nu sunt altceva decât "o şleahtă de Iphone-işti şi IPad-işti răsfăţaţi, prost organizaţ, clovni anarhişti, care fac rău Americii. Treziţi-vă, gunoaielor, fătălăilor şi mergeţi acasă la mămicile voastre!"  îi tastează nevrotic din Batmobil supereroul anti-Ocupaţi Wall Street lui Frank Miller.
        Să ne aşteptăm oare acum la un Batman care nu mai luptă cu injusteţea socială? Care îşi parchează fiţoşenia aia odioasă de troacă pe patru roţi în faţa Casei Albe şi stă la taclale cu Obama? Sau la un Superman care aruncă pânza pe ţambalul nemulţumirilor sociale? Om trăi şi om vedea.
        Până una alta, revin la ce spuneam la început, adică la uşurinţa prin care este deturnat un mesaj. În Spania, peste câteva zile sunt alegeri generale anticipate. Sondajele arată o răsturnare a tabloului politic: revendicările indignaţilor îi vor propulsa pe conservatori spre o majoritate absolută, în dauna socialiştilor la putere. Stânga Unită, coaliţia partidelor comuniste, ar câştiga 11 fotolii în parlament, faţă de 2, cât are acum. Jose Igancio Arroyo Media del Castellon, cetăţean indignat, Madridul tău are vreun Batehombre?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu