Prietena mea este consternată, stupefiată, înmărmurită şi împietrită: a descoperit un gândac de bucătărie...în bucătărie. Nesimţitul îşi făcea veacul pe lângă frigider - un gândac oportunist care aşteaptă pomană în loc să se ducă la muncă şi să-şi câştige pâinea de zi cu zi. A stat săraca fată consternată la pândă, nemişcată, o jumătate de oră, înramată până-n dinţi: şlap în mâna dreaptă, pantof cu toc în stânga, un balerin de rezervă (în caz că se termină muniţia) în buzunarul de la spate. Într-un final de poveste, demn de a fi cântat de menestreli, alături de isprăvile lui Tristan sau ale Cneazului Igor, eroina mea a ieşit victorioasă: i-a trântit o smetie în cap ordinarului şi l-a trimis la culcare.